Israel – România: Probleme importante de lot pentru Iordănescu Jr.

Reprezentativa României va susține marți de la ora 20:45, în deplasare,  un amical cu naționala similară a Israelului. Va fi al doilea test sub comanda lui Edward Iordănescu după cel de la sfârșitul săptămânii trecute, pierdut cu 0-1 la București, contra Greciei.

Imediat după eșecul cu elenii de pe noul „Ghencea”, Iordănescu jr. a primit o lovitură dură, mai mulți jucătări fiind pozitivi la testarea  pentru COVID-19. Aceștia sunt Deian Sorescu, Răzvan Marin, Alexandru Mitriță și Florin Tănase, ultimii trei fiind prezenți pe teren în jocul de vineri. Pe lângă cei patru, pozitiv a fost depistat și Florin Constantinovici, secundul lui Edward.

În plus, pentru amicalul de la Netanya, selecționerul nu va conta nici pe Camora, jucătorul CFR-ului acuzând probleme musculare după jocul cu Grecia. Absent este și mijlocașul Alexandru Maxim, răcit.

În aceste condiții, lotului naționalei s-au alăturat Claudiu Petrila de la CFR Cluj, jucător care se afla în cantonamentul României U21 de la Buftea și Darius Olaru de la FCSB.

Apt de joc pentru amicalul cu Israel este și Denis Man. Mai mult, în lipsa lui Alexandru Maxim, extrema Parmei va prelua tricoul cu numărul 10.

În Israel, este de așteptat ca Iordănescu jr. să mizeze pe formula Niță – Manea, Chiricheș, Burcă, Bancu – Marius Marin, Cicâldău, Olaru – Man, Alibec, Mihăilă

Articolul precedentRata şomajului în judeţul Botoşani a scăzut nesemnificativ
Articolul următorConcediu medical pentru părinţii cu copii aflaţi în carantină sau izolare