Sorana Cîrstea, locul 32 WTA, va evolua contra sârboaicei Alexandra Krunic, locul 107 mondial. Conform site-ului oficial al competiției, meciul nu va începe mai devreme de ora 15:00.
Partida va fi a 4-a directă, cea mai recentă disputându-se în urmă cu mai puțin de două săptămâni. În optimile turneului pe iarbă de la Birmingham, Cîrstea s-a impus fără emoții, într-un meci în care a pierdut doua două game-uri.
Irina-Camelia Begu va juca în primul tur împotriva georgiencei Ekaterine Gorgodze. În vârstă de 30 de ani și clasată pe locul 114 WTA, Gorgodze bifează astfel prima calificare pe tabloul principal al Grand Slam-ului londonez.
La fel ca și în cazul Soranei, Begu s-a duelat recent cu adversara din acest joc. Singurul meci direct dintre Irina și Ekaterine s-a consemnat în calificările turneului de la Madrid, în urmă cu două luni. Românca s-a impus cu 2-0 la seturi (6-2, 6-4).
Partida dintre Begu și Gorgodze este programată de la ora 18:30.
Halep intră în competiție marți
Alte 5 jucătoare din România vor debuta marți în ediția 2022 a turneului de Grand Slem de la Wimbledon.
Halep, câștigătoare în 2019 la All England Club, va avea o misiunea dificilă în turul 1, în care o va întâlni pe Karolina Muchova (25 de ani, 82 WTA). Cehoiaca a reușit să joace sferturi de finală la ultimele două ediții ale turneului.
Irina Bara (121 WTA) va lupta împotriva lui Chloe Paquet (101 WTA), iar Buzărnescu (126 WTA) are meci cu nemțoaica Schunk (156 WTA). Gabriela Ruse (55 WTA) speră să producă surpriza contra locului 12 WTA, americanca Coco Gayff. Ana Bogdan (109 WTA) o înfruntă pe Yastremska (74 WTA)., Ucrainianca are 2-0 în directele cu Bogdan.
Vocea Botosani