PNL a rămas fără sediu la comanda Dl. Primar Cosmin Andrei

PNL a rămas fără sediu

La ultima ședință de Consiliu Local la „ideea” primarului Cosmin Andrei, Primăria Botoșani preia sediul fostului partid PDL, actual PNL.

Aoleu! Jale la peneleu. O parte din ei au rămas „pe drumuri”. Acum, toți membrii PNL Botoșani, și sunt ceva, se vor îngrămădi în „chichineața” aia de sediu de pe strada Teatrului. Acolo unde este un bust. Unii zic că e al lui Brătianu, alții… că nu.

Dar să revenim la subiect. Că predicatul l-am zis.

A copt-o, ce a copt-o, dar până la urmă i-a ieșit primarului Cosmin Andrei pasența. A tras el sforile și a reușit să-i lase pe liberalii din Botoșani fără sediu. Motivul? E cât se poate de serios, după cum zice el. Acolo se va muta Compartimentul Dezvoltare fiindcă angajaţii de acolo nu mai au loc de atâtea dosare. Cică au atâtea idei de dezvoltare pentru municipiul Botoşani încât nu mai încap de… ele. Ideile. Şi dosarele. Na. Aşa o fi dar deocamdată nu se vede. Sau, mai degrabă, vedem un teatru încă în paragină, nişte linii de tramvai pe care „circulă” mașinile, mizerie, gropi, etc., etc.

Faza tare este că alături de consilierii locali de la PSD cine credeți că a votat pentru preluarea sediului PNL Botoșani de către primărie. Un consilier local… USR! Cică ăștia de la USR sunt împotriva „ciumei roșii” dar votează cu ei împotriva celor de la PNL. E tare nu?

Pare complicat, dar să știți că nu e. Dacă ne uităm pe imagine vedem cine de la USR a votat cu PSD. Nimeni alta decât Raluca Curelariu, care este deja „versată” în a vota alături de consilierii locali PSD. Cine a urmărit ședințele de CL Botoșani își poate aduce aminte.

Dar asta e. Așa-i cu partidele astea care pe față te fac „ciumă roșie” și pe la spate bat palma cu… „ciuma”. Iar cei de la PNL Botoșani vor trebui să se îngrămădească în sediul ăla minuscul de pe strada Teatrului.

Cât despre Primăria Botoşani, mai ales cei de la „Dezvoltare”, e sărbătoare acum. Au unde să-și pună ideile de dezvoltare. Iar noi botoșănenii rămânem cu speranța să le și vedem puse în practică.

Dacă nu, va trebuie să ne dezvoltăm… prin noi înșine (de la liberali zicere).

Vă salută,

Ion C. Botoșăneanu

 

 

Vocea Botosani

Articolul precedentFCSB, Univ. Craiova și Sepsi atacă diseară turul 3 Conference League! Vezi cine televizează partidele »»
Articolul următorFCSB, CFR, Sepsi și Craiova s-au calificat în turul 3 Conference League! Vezi ce adversari vor întâlni »