Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că prin acest program s-au introdus printre investițiile posibil a fi finanțate și clădirile publice, spitale, școli, grădinițe.
Finanțat de la bugetul de stat, Programul de investiții în consolidarea clădirilor va fi accesibil de anul viitor de la 1 ianuarie. Într-o primă fază se va aloca o sumă de câteva sute de milioane de lei, după cum a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
„Ministerul Dezvoltării a promovat un proiect de lege aprobat de Guvern și apoi și în Parlament, care era și jalon PNRR, pe care l-am pornit de la acest mandat de ministeriat și care schimbă total filozofia statului față de această problematică. Întrebarea este nu dacă va veni cutremurul, cutremurul va veni în mod sigur, nu știm când va veni, ci întrebarea este cum ne va găsi. Pe noi toți – și pe bucureșteni și pe cei din zona Vrancea și pe cei din alte zone de risc seismic. Două treimi din teritoriul României, astăzi, este încadrat în risc seismic ridicat, cu clădiri care pot cauza probleme în cazul unui cutremur mai puternic. Deci, schimbarea de atitudine este în sensul următor, este un program de investiții de utilitate publică de interes public în care statul investește în totalitate, nu se cere cofinanțare de la primărie, respectiv de la asociația de proprietari sau proprietarii apartamentelor, deci este o investiție 100% finanțată de către statul român”, a declarat Cseke Attila.
El a precizat că pentru prima dată prin acest program s-au introdus printre investițiile posibil a fi finanțate și clădirile publice, spitale, școli, grădinițe.
Ministrul Dezvoltării a precizat și un calendar de implementare a programului.
„Acesta este programul de investiții al statului român care este, astăzi, lege în Monitorul Oficial. Săptămâna trecută s-au publicat normele metodologice și de la 1 ianuarie acest program de investiții pe bugetul de stat poate să pornească. Cu o procedură care va fi complet digitalizată, prin platformă digitală UAT-urile depun aceste solicitări și așa mai departe”, a declarat Cseke Attila.
Ministrul a precizat că, la început, suma alocată programului nu va fi atât de mare, urmând a se ridica la „câteva sute de milioane de lei”.
El a spus că nu poate prognoza în acest moment un număr al clădirilor care vor fi consolidate în baza programului finanțat de stat, dar a subliniat că procedura este „una foarte, foarte simplă și eficientă”.
„Pe bugetul de stat vom vedea în primele două luni, pentru că legea spune că după aprobarea Legii bugetului de stat în 60 de zile se pot depune proiecte. Aici avem trei faze pentru ca o investiție să ajungă la un efect. În primul rând, expertiza de risc seismic care trebuie depusă de către primărie pentru a certifica că acea clădire este expertizată”, a explicat Cseke Attila.
Ministrul a reliefat faptul că mare parte a clădirilor care ar putea intra în programul de consolidare nu sunt expertizate, iar acest lucru urmează să fie realizat din fondurile UAT-urilor.
„Din acel moment, după expertiză, partea de proiect tehnic care trebuie întocmit, respectiv partea de licitație, acolo, deja, statul vine și acordă, hai să spun, o garanție. Deci, dacă ai venit în acest proces și ai expertiză de risc seismic și îți faci proiectul tehnic, statul se angajează să finanțeze acel obiectiv de investiții. Undeva în februarie, martie vom putea să tragem prima linie, să vedem câte clădiri avem expertizate cu risc seismic și care sunt introduse în acest program. Din păcate, aceste date certe nu există, există anumite date legat de București sau de alte orașe. (…) Această sarcină nu era la Ministerul Dezvoltării, această sarcină era mai mult la UAT-uri. Noi vom face un Registru al construcțiilor în care va fi un segment care se referă numai la clădiri cu risc seismic I și II, astfel încât să avem această evidență continuă”, a afirmat Cseke Attila.
Pe de altă parte, a menționat el, prin PNRR, pe componenta „Valul Renovării” este disponibilă o sumă de 476 de milioane de euro pentru intervenții de consolidare de risc seismic și eficientizare energetică la blocuri de locuințe și clădiri publice.
„Avem proiecte depuse, în mod cert banii din PNRR se vor consuma, dar, în paralel va porni și programul statului, cu finanțare de la bugetul de stat”, a mai declarat Cseke Attila.