Prin propunerea legislativă, care se află pe masa deputaților, s-a mărit plafonul de venit neimpozabil din pensii de la 2.000 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei.
Propunerea legislativă care majorează plafonul de venit neimpozabil din pensii de la 2.000 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei a fost adoptată tacit în Senatul României, adică a fost votată de senatori în termenul legal dar nu a fost dezbătută.
În prezent, propunerea legislativă se află pe masa deputaților. Această vizează modificarea Codului fiscal pentru ca venitul impozabil lunar din pensii să fie stabilit prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Mai exact, impozitul pe venit să se aplice doar restului de bani ce rămâne după scăderea a 3.000 lei.
Astfel, dacă va ajunge să fie lege, pensiile cuprinse între 2.000 și 3.000 lei nu vor mai fi taxate, ca în prezent, cu impozitul pe venit de 10%. În plus, pensiilor mai mari de 3.000 lei li se vor aplica cuantumuri de taxare mai mici, deoarece baza de calcul va fi redusă, și, astfel, pensionarii vor rămâne cu mai mulți bani în mână.
În prezent, pensiile de până la 2.000 lei sunt scutite de la plata impozitului pe venit, iar pentru ceea ce depășește această valoare se aplică impozitul pe venit. Contribuția la sănătate se plătește, după cum a stabilit Guvernul la finalul anului 2021, prin OUG 130/2021, doar de pensionarii care au drepturi care depășesc 4.000 lei.
Propunerea legislativă nu este încă în vigoare. Ea trebuie să treacă de Camera Deputaților, să fie promulgată de președinte și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Image by Bernd Schray from Pixabay