Același oraș, aceeași ”priveliște”, doar o nouă locație pentru ”groapa de gunoi”

Nu, nu sunt aceleași imagini pe care vi le-am prezentat acum câteva zile, de pe Calea Națională…este doar același tipar de om sau oameni, care nu ține/țin cont de faptul că transformă zonele respective într-un focar de infecție. Undeva în municipiul Botoșani, în zona industrială, ieșirea spre Cătămărăști Deal…

Și iarăși ajungem la aceleași întrebări retorice. Cine trebuie să ia măsuri? Cum suportă localnicii un astfel de mediu în vecinătatea căminului lor? Sunt reclamații depuse? Au fost înștiințate autoritățile? S-au autosesizat autoritățile?

Simțul civic s-a activat la noi prin publicarea acestor imagini absolut nedemne pentru imaginea orașului nostru…de aici totul ar trebui să curgă ca un joc de Domino, iar lucrurile să se remedieze…identificarea celor care au astfel de ”apucături” deloc igienice, tragerea la răspundere, colectarea tuturor gunoaielor, igienizarea zonei și luarea anumitor măsuri care să împiedice crearea unui nou focar.

Articolul precedentMinisterul Educației a avizat Metodologia de organizare a programului național „Săptămâna verde”.
Articolul următorBancul zilei – Alegerile locale