Conferință de presă Flavius Stoican, după FC BOTOȘANI – PETROLUL, scor 5-0

Formația fanion a județului nostru a bifat în duelul cu Petrolul Ploiești, contând pentru runda a 24-a din Superliga, una dintre cele mai clare victorii la nivel de prim eșalon. FC Botoșani s-a impus cu scorul de 5-0, grație reușitelor semnate de Mailat (1′, 69′), Roman II (4′), Dragu (25′) Șeroni (90+9).

La conferința de presă susținută după partidă, Flavius Stoican, antrenorul moldovenilor, a evidențiat startul perfect de meci al elevilor săi: ”A fost un început de partidă așa cum ni-l doream. Am reușit să marcăm repede două goluri, cei de la Petrolul au echilibrat posesia, fără a avea mari ocazii și am încheiat într-un stil pe care mi-l doresc. Am marcat și golul 3, iar în repriza a doua au fost goluri pe contraatac. Știam că se vor desface, știam că vor risca și că vom mai înscrie

Mă bucur pentru jucători, pentru moralul lor, mă bucur și pentru oamenii care susțin financiar echipa, și nu în ultimul rând pentru oamenii care vin la stadion. Am văzut și azi în tribune, pe un frig necruțător, ne-au fost alături, scandând numele echipei.” a declarat Flavius Stoican.

După această victorie, FC Botoșani a acumulat 30 de puncte, apropiindu-se astfel la doar 3 lungimi de Sepsi, ocupanta poziției a 6-a, ultima de play-off. De menționat totuși faptul că trupa covăsneană are un meci mai puțin disputat, duelul întrerupt cu U Craiova 1948.

În runda următoare, FC Botoșani joacă în deplasare cu UTA Arad, meci programat sâmbătă, 11 februarie, de la ora 14:30.

Articolul precedentCall center pentru problemele legate de cardurile de energie
Articolul următorMinisterul Investițiilor și Fondurilor Europene digitalizează IMM-urile