Atelier de lectură organizat joi, la Biblioteca Județeană

Biblioteca județeană „Mihai Eminescu” Botoșani – Filiala de Limbi Străine, participă în calitate de partener, alături de Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani,  la proiectul județean interdisciplinar „Muzică, mișcare, culoare și comunicare”.

Proiectul cuprinde  activități extracurriculare interdisciplinare integrate, care promovează arta în mediul școlar dar și în societate.

În data de 9 februarie, ora 11:00, va avea loc la Filiala de Limbi Străine a Bibliotecii ”Mihai Eminescu”, un atelier  care va cuprinde  activități  interdisciplinare de scriere creativă , lectura unor citate și texte literare, momente muzicale precum și o expoziție plastică dedicată lecturii. Scopul activității își propune formarea competenței de lectură, ca factor esențial în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor.

Competențele vizate cuprind utilizarea unor strategii de lectură care înlesnesc  înțelegerea şi interpretarea textelor / mesajelor; dezvoltarea abilității de a produce diferite tipuri de texte; formarea gustului estetic în contextul manifestărilor culturale și interculturale;  folosirea mijloacelor de expresie în arta plastică și muzicală.

Organizatorii proiectului își doresc ca acest Atelier de lectură să sublinieze încă o dată importanța lecturii în viața elevilor pentru dezvoltarea lor personală, educațională și emoțională

Articolul precedentPropunere: Ziua de naștere a salariaților să fie zi liberă plătită de angajator
Articolul următorBancul zilei – Bețivul