De câteva zile asistăm la câteva „dezvăluiri” despre ministrul Muncii precum că „le mai trage la măsea” pe la întâlnirile cu membrii partidului.
De vreo două zile tot citesc prin presa națională că ministrul Muncii, Marius Budăi, consumă alcool la întâlnirile membrilor PSD și după care se dă „macho man” cu femeile social-democrate. Cică le sună pe la o bucată de noapte le spune tot felul de „cuvinte injurioase” și face gesturi „deranjante și nepotrivite”.
Nicio o reacție oficială din partea PSD, și la nivel central dar și la cel local. Doar acele declarații din partea a două persoane anonime, care spun că sunt membri social-democrați. În rest, nicio declarație asumată a vreunui membru PSD.
De precizat, totuși, că „anonimii” spun că acele scene au avut loc după petrecerile organizate de conducerea PSD. Adică, unde se bea și băuturi alcoolice, se mănâncă, se dansează… Tot tacâmul.
A doua zi, după prima „dezvăluire”, „s-a trezit” senatoarea PSD de Vaslui, Gabriela Crețu, să declare că „nicio femeie nu merită înjosirea de a fi hărțuită de un bărbat”, dar recunoscând, în același timp, că nu știe dacă este adevărat sau nu. Ca să precizez că este vorba de soția actualului președinte CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Dar nu asta este important. Să revenim la „povestea” din jurul ministrului Marius Budăi.
Dacă rețineți, cu vreo două zile înainte de acest „scandal Budăi”, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că nu va face rotativa dacă nu se dau drumul la bani de la PNRR, tranșa a doua. Acești bani sunt condiționați de anumite reforme care trebuie făcute în România. Una dintre ele este reforma pensiilor. Adică să dispară pensiile speciale, atât de hulite de toată lumea dar plătite de ani de zile.
Pentru că era forțat de Comisia Europeană să scrie un proiect de lege „ca la carte”, prin care fiecare să primească pensie în funcție de cât a contribuit și muncit, și nu „speciale”, Marius Budăi l-a finalizat și trimis în Parlamentul României. Spre dezbatere și vot în plen. Și apoi legea să fie promulgată de președinte.
Numai că aici este „buba”. Se pare că proiectul nu este pe placul „specialilor”. Ba, mai mult, au prelungit perioada de dezbatere a proiectului de la 45 la 60 de zile. Că poate îi păcălește cumva pe cei de la Comisia Europeană. Și, „întâmplător”, apare imediat în presă „povestea” despre Marius Budăi cu băutură și „macho man” de la doi anonimi. Cică sunt de la PSD.
Păcat. Marius Budăi a contribuit mult la imaginea PSD și, de ce nu, a actualului guvern. Este un bun comunicator și știe să vorbească și ce spună în spațiul public. Spre deosebire de alți miniștri, cu premierul în frunte, care „se luptă” cu unii ziariști. Ziariști care i-au deconspirat că sunt plagiatori.
Am mai avut miniștri din județul Botoșani, dar pot spune că Marius Budăi este unul dintre cei care chiar nu ne-a făcut de râs. Unii l-au numit „șoferul care a făcut facultatea la Spiru Haret”. Și ce dacă? Avem multe cazuri de „mari personalități politice” care nu știu să lege două cuvinte în mod logic. Am avut persoane, ajunse tot miniștri, cu facultate la Moscova, dar care, când deschideau gura, lumea era „pe jos” de râs. În schimb el avea cel puțin logică în ceea ce spunea.
Cei de la PSD vor pierde mult dacă nu îl sprijină acum pe Marius Budăi, acum, când se află într-un moment, de ce nu, de cumpănă. Toți avem păcate. Mai mari sau mai mici. Dar să nu uităm că unii dintre noi chiar vor să schimbe ceva. Mult. Puțin. Nu contează. Este pe plus.
Poate că este timpul să se renunțe la aceste practici „securiste” folosite de 30 de ani de „democrație” în România și să se guverneze în sensul corect al cuvântului.