Cultură Astăzi – Sfinții 40 de Mucenici

Astăzi – Sfinții 40 de Mucenici

În fiecare an, la data de 9 martie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții 40 de Mucenici. Este o sărbătoare cu cruce roșie, foarte importantă pentru creștini.
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia au fost un grup de patruzeci de soldați romani care au pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin zdrobirea oaselor și apoi arderea trupurilor, în anul 320.
Agricola, guvernatorul Armeniei, a aflat despre credința lor și i-a forțat să se închine idolilor. Aceștia au refuzat și au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. Apoi, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei patruzeci a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc, apoi un alt soldat a intrat în locul lui.
În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Trupurile Sfinților 40 de mucenici au fost arse, iar cenușa și oasele aruncate în lac.
La trei zile de la întâmplare, Sfinții Mucenici s-au arătat episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă.
Creștinii au scos rămășițele și le-au îngropat cu mare cinste.
Exit mobile version