Conferința de presă FC Botoșani, premergătoare meciului cu Mioveni (SuperLiga, etapa a 30-a)

FC Botoșani a organizat, joi, 9 martie, o conferință de presă cu ocazia partidei contra echipei CS Mioveni, programată vineri, 10 martie, de la ora 17.30 în cadrul etapei a 30-a a SupeLigii. Din partea echipei au fost prezenți antrenorul principal Flavius Stoican și jucătorul Victor Dican.

”O partidă importanta, pentru că dacă reușim să o câștigăm, urcăm în clasament. Avem nevoie de un succes, pentru a aborda cu încredere play-out-ul care se anunță destul de delicat. Întâlnim o echipă care este o surpriză pentru toate celelalte combatante, pentru că a reușit să revină, deși era considerată retrogradată. Suntem montați, sper să avem și șansă, pentru că la ultima partidă acasă, cu Rapid, am practicat un joc bun, dar șansa a fost cea care ne-a lipsit. Nu este un meci special pentru mine, deși am antrenat la Mioveni în acest sezon. Echipa s-a schimbat, au fost aduși jucători care pot decide un meci, este o echipă bine organizată, iar acesta este meritul lui Dică. Șeroni și Patache sunt în lot, vom vedea la ora meciului dacă putem conta pe ei. Țigănașu este cea mai importantă absență, pentru că este un jucător care a crescut de la meci la meci. Petro și Tallo sunt și ei în lot, depinde de starea mentală și de cea fizică dacă vor fi mâine pe teren. ” a declarat Flavius Stoican.

”De acum încolo toate meciurile vor fi ca o finală, este și situația din clasament în care o victorie te poate duce la locurilor 7-8, iar un eșec pe poziție de baraj. Noi muncim zilnic la antrenament, dăm maximum și cu ajutorul sprijinului putem obține o victorie” a pus Victor Dican

Afișează mai puțin

Articolul precedentA început marea demolare a garajelor din zona Colegiului ”Mihai Eminescu”
Articolul următorFC Botoșani – Mioveni: Meci capital pentru trupa lui Stoican! Echipe probabile, absenți & situația la zi din clasament