Concurs de cultură și educație financiar-contabilă

Competiția se adresează elevilor din clasa a XI-a de liceu – filieră tehnologică, profil servicii, calificarea profesională tehnician în activități economice, din învățământul preuniversitar de stat și particular.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) filiala Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani lansează în acest an „Concursul de cultură și educație financiar-contabilă”.

Întrecerea se va desfășura în două etape, cea județeană, care va avea loc vineri, 28 aprilie 2023, și cea națională, ce va fi organizată la București pe 17 iunie 2023.

Elevii participanți vor fi recompensați de CECCAR Botoșani cu premii în bani: 700 de lei (Premiul I), 500 de lei (Premiul II), 300 de lei (Premiul III) și 200 de lei (Mențiunea).

Articolul precedentBancul zilei – Vrei să fii milionar
Articolul următorBurse anuale pentru un milion de elevi