Este tânăr, ambițios, perseverent, este implicat în viața publică și administrativă a comunei Todireni și dorește să facă mai mult pentru comunitatea în care s-a născut, a crescut și vrea să rămână.
Claudiu Lotos este tânărul cu inițiativă, cu o educație solidă care a înțeles că doar prin motivație și determinare poți schimba fața unei comunități. De aceea, a ales să rămână în localitatea natală și să pună în practică viziunea sa asupra dezvoltării comunei.
Susținut de familie, prieteni dar și de liderii partidului din care face parte, liberalul Claudiu Lotos și-a anunțat public intenția de a candida la funcția de primar al comunei Todireni.
”Am realizat că dacă vrei să se schimbe ceva singura soluție este să te implici. Tocmai de aceea vreau mai mult pentru Todireni, simt că lucrurile se pot face mai bine, vreau ca Todireni să se dezvolte mai mult, vreau ca cetățenii să fie implicați în mersul comunității, vreau ca comuna să devină mai prosperă și cu un nivel de trai mai ridicat pentru toți cetățenii. Vă invit să faceți parte din echipa mea pentru a face schimbarea de care comuna Todireni are nevoie!”, este mesajul tânărului todirean.