Premieră la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani!

Sâmbătă, 13 mai și duminică, 14 mai de la ora 1800, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48 are loc premiera spectacolului „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec, regizat de Vlad Trifaș.

Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia, Victoria Bucun, iar muzica originală și light-design-ul sunt create de Vlad Trifaș.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Dana Bucătaru, Lorena-Petronela Chiribuță, Sorin Ciofu, Volin Costin, Alexandru Dobynciuc, Gheorghe Frunză, Cristina Gheorghe, Bogdan Horga, Silvia Luca, Lenuș Moraru, Crenola Muncaciu, Gina Pătrașcu Zamfirache, Valentin Popa.

„În primul rând, cred că este un exercițiu de redescoperire a poporului român. O observație fină a lui Neagu Djuvara este aceea că suntem probabil cel mai interesant și important amestec cultural, cel puțin din zona balcanică, amestec care nu a putut fi descoperit niciodată până în profunzime. Spectacolul se numește „Caragiale e de vină”, dar nu știu dacă noi căutăm o vină neapărat. Bineînțeles că este în obiceiul nostru de a căuta o vină, de a da vina pe altcineva, dar nu știu dacă reușim să o și găsim. Cred că toți suntem de vină, așa cum o replică absolut superbă din textul domnului Matei Vișniec spune: „ne-am identificat cu personajele pe care le-am îndrăgit cel mai mult”. Caragiale a fost doar un fin observator al societății, deci e posibil ca această oglindă să funcționeze de minune în cazul nostru. Spectacolul își propune să ne facă să ne punem întrebarea reală „de ce suntem noi așa ca națiune”? Nu știu dacă este bine, nu știu dacă este rău, dar cu siguranță merită căutat de ce poporul român „este așa cum este”. (Vlad Trifaș)

Unul dintre numele impuse în regia românească tânără, în ultimii ani, este acela al regizorului Vlad Trifaș. Cu o formare profesională complexă, ce implică studii de actorie (la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București), de regie (la Universitatea de Artă din Târgu Mureș), precum și studii muzicale, regizorul Vlad Trifaș a intrat în ultimii ani în galeria tinerilor regizori invitați la „unteatru” București, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul „George Ciprian” Buzău etc.

Prolifica sa carieră regizorală are deja o dimensiune internațională prin spectacolele realizate la Teatrul Regional de Stat Ahmet Vefik Pașa din Bursa și Teatrul Regional din Diyarbakir. Această oportunitate de a lucra în unele dintre cele mai importante teatre din Turcia a venit în urma recunoașterii internaționale pe care i-a adus-o Premiul pentru cel mai bun regizor străin acordat de către Revista New Theatre (singura publicație din Turcia dedicată exclusiv teatrului, care monitorizează îndeaproape evenimentele teatrale importante din întreaga lume), în urma participării Teatrului „Regina Maria” din Oradea cu spectacolul „Tartuffe” de Moliére la Festivalul Internațional al Teatrelor Balcanice „Balkan Breeze” din Bursa.

Cu siguranță, personalitatea artistică și managerială a lui Vlad Trifaș, așa cum s-a configurat până acum și așa cum cu siguranță se va dezvolta pe mai târziu, va face ca numele lui să fie unul de referință în teatrul contemporan românesc.

Spectacolul va dura o oră și 50 de minute iar prețul biletului pentru premieră este de 50 de lei.

Biletele se găsesc la CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48 de marți până vineri între orele 10.00-18.00, sâmbătă și duminică, între orele 12.00-20.00, sau la Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea de marți până vineri între orele 13.00-19.00, sâmbătă și duminică, între orele 10.00-19.00 sau online la adresa https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.

Articolul precedentLegile Educației au fost votate de Camera Deputaților și urmează să intre în dezbaterea Senatului.
Articolul următorAproximativ 400 de consilieri de probațiune din întreaga țară sunt în grevă generală de 7 zile