Bugetul pentru Programul ”Casa Verde Fotovoltaice” epuizat în 5 minute la Botoșani

Luni, la ora 10.00 s-a deschis sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoșani, Neamţ, Suceava şi Vaslui, iar în numai 5 minute, înscrierile s-au încheiat ca urmare a epuizării bugetului alocat.
Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), bugetul în cuantum de 279.480.000 lei alocat Regiunii Nord-Est a fost rezervat integral în primele cinci minute prin înscrierea unui număr de 13.974 de persoane fizice

Articolul precedentZiua Internațională a Copilului sărbătorită împreună cu pompierii
Articolul următorSurprize și distracție pentru copiii din Ștefănești, de ziua lor