Anunțuri Soluții de la Guvern pentru deblocarea situației din învățământ

Soluții de la Guvern pentru deblocarea situației din învățământ

Am propus astăzi soluții eficiente și aplicabile cât mai rapid personalului din învățământ, pentru deblocarea situației actuale. În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi atât cu președintele Klaus Iohannis, cât și cu reprezentanții sindicatelor, am convenit majorarea salariilor din educație, chiar de mâine.

Vom adopta mâine OUG prin care salariile personalului didactic vor crește cu 1000 de lei brut lunar și cele ale personalului nedidactic cu 400 de lei brut lunar. Majorările pe care le vom aproba mâine reprezintă un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în legea salarizării.

Totodată, am propus ca, în noua grilă, salariul debutanților să ajungă la nivelul salariului mediu brut pe economie. Majorările se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă, în 2024, reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Exit mobile version