Legile Educației au fost promulgate de președintele României

Legile Educației au fost promulgate de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni. La eveniment au participat președintele Senatului și al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, miniștrii PNL, parlamentari, dar și reprezentanți ai sistemului de învățământ.

Noile legi ale educației, susținute și promovate de PNL, au ca scop îmbunătățirea calității învățământului și sprijinirea cadrelor didactice. La nivel preuniversitar, se introduc programe pentru reducerea abandonului școlar, combaterea violenței școlare, dar și măsuri de sprijin pentru elevii din medii defavorizate. Profesorii care predau în comunitățile defavorizate vor beneficia de prime de instalare și acces la formare continuă. În învățământul universitar, sunt vizate reducerea abandonului școlar, extinderea educației duale, dar și consolidarea integrității academice.,,Contez pe implicarea și hotărârea factorilor de decizie, pentru a transforma „România Educată” din ideal în realitate. Este responsabilitatea noastră să încurajăm tinerii să-și atingă potențialul și să oferim viitoarelor generații instrumentele de care au nevoie pentru a naviga cu succes într-o lume în perpetuă schimbare.”, Klaus Iohannis, președintele României. 

Articolul precedentLa pas, pe străzile din municipiu…Astăzi…Strada Hatman Arbore
Articolul următorSenatorul botoșănean Vasile Cristian Achiței: Impuls oficial, de la tribuna Parlamentului, adresat ministrului Transporturilor pentru remedierea situației