Pentru două zile, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a fost gazda unei frumoase competiții, protagoniști fiind reprezentanții inspectoratelor școlare din județele Suceava, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău și Botoșani.
Cupa Cornișa la curling a urmărit promovarea acestui sport și crearea mediului propice acumulării informațiilor legate de practicarea acestuia, de către cadrele didactice, pentru a putea fi transmise elevilor.
Jocurile s-au desfășurat pe patinoarul de la Complexul Cornișa AquaPark & Sports Botoșani.
La festivitatea de premiere, unde echipa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a primit cupa pentru cea mai bună echipă de curling, toți participanții s-au declarat câștigători pentru frumoasa și inedita experiența trăită pe gheață.
