Festivalul Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian” se bucură anul acesta de cea de a XL-a ediție

„Mărțișor Dorohoian” reușește de mai bine de patruzeci de ani să mențină înalta ținută artistică și culturală a evenimentului, fiind rampă de lansare pentru tinerii care bat la porțile afirmării; câștigătorii Trofeului acestui Festival devenind interpreți consacrați ai vremii. Încă de la primele ediții festivalul s-a remarcat prin recitalurile susținute de unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică ușoară românească, cum ar fi: Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu, Angela Similea, Marcel Pavel, Mădălina Manole, Luminița Anghel și mulți alții.
Concursul se va desfășura pe două categorii de vârstă: 10-14 ani, respectiv 15-30 ani și va da șansa concurenților să se facă remarcați prin alegerea repertoriului, interpretare și prezență scenică.
Evenimentul va avea ca prezentatori în prima seară de concurs pe actorul ieșean Vlad Baba, iar în cea de-a doua seară, la gala laureaților, pe binecunoscutul om de televiziune Dan Negru.
Juriul festivalului format din oameni de specialitate, experți în materie de muzică precum Maestrul Dirijor și Compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor – Viorel Gavrilă, Conferențiar univ. dr. la Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași – Dan Spânu, Director al Clubului Copiilor din Dorohoi, membru în Corpul Național al Experților în managementul educațional – Marcel Dupu, solista vocală, fostă concurentă la Vocea României, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima și profesor de canto Mădălina Omania, va cântări cu maximă precizie prestațiile concurenților, astfel încât premiile să fie acordate celor mai buni dintre cei buni.
Așadar pe 29 februarie și 1 martie vor fi susținute recitaluri de către:  Trupa Bere gratis, Gabriel Dorobanțu, Mădălina Omania și Bogdana Bianca Visterniceanu câștigătoarea trofeului „Mărțișor Dorohoian” 2023.
Articolul precedent”Mărțișor dorohoian” ediție jubiliară
Articolul următor„Liderul Anului 2023” în cadrul celei de-a noua ediții a Galei Itsy Bitsy – Lideri pentru Liderași 2024, câștigat de botoșăneanul Vlad Placinta