La nivelul județului Botoșani, simularea se va organiza în 28 de centre de examen și va implica participarea a 3019 elevi.
Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor/ competențelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educației.
Subiectele și baremele se vor publica în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat, iar rezultatele vor fi comunicate individual, în data de 15 martie 2024.
Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.
„Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri de intervenție pentru îmbunătățirea rezultatelor la examenul din vară”, a precizat Bogdan Suruciuc, inspectorul general școlar.