500 de detectoare de monoxid de carbon și fum vor fi instalate, gratuit, în locuințele unor familii nevoiașe din județul Botoșani, în cadrul campaniei de informare preventivă și de pregătire a populației „Detector pentru viață”.
Aceasta se adresează persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare.
Parte a eforturilor de conștientizare și educare privind prevenire a riscului de incendiu, E.ON și Delgaz Grid au donat, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru a fi distribuite, gratuit, către familii din mai multe zone din țară, inclusiv în județul Botoșani.
Campania își propune să evidențieze importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.
Acest demers a fost impus de faptul că, în ultimii ani, a crescut numărul incendiilor, dar și al victimelor. Astfel, în județul Botoșani, în ultimii doi ani, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a 789 de incendii, izbucnite în gospodăriile cetățenești, majoritatea la case de locuit. În urma acestora 25 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar ale 20 au ajuns la spital cu arsuri.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.



