Pentru că o fac în mod curent, însă și pentru că familiile victimelor au făcut apel public, angajații Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani au donat astăzi sânge
„Profund impresionați de drama prin care trec victimele exploziei urmată de incendiu, care s-a produs la un magazin de bricolaj din Botoșani, pompierii botoșăneni au mers să doneze sânge, iar acțiunea va continua și în zilele următoare. Unii dintre aceștia au fost însoțiți chiar și de alți membri ai familiei”, au transmis reprezentanții ISU.
Aceștia au lansat un apel către persoanele care nu au probleme de sănătate și îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a merge să doneze sânge.
