Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a organizat marți, 03 septembrie 2024, o întâlnire de lucru cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, în contextul începutului anului școlar 2024 – 2025.
„Mi-am dorit să mă asigur că managerii școlilor din județul Botoșani înțeleg provocările cu care ne confruntăm în acest debut de an școlar și au deschiderea și disponibilitatea efectuării unui management de calitate în unitățile de învățământ pe care le conduc”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspectorul general școlar.
Au mai fost prezenți reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul de Siguranță Școlară, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Nicolae Iorga” Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, care au prezentat aspecte referitoare la fenomenele de risc din viața școlii și au subliniat necesitatea dezvoltării de proiecte și parteneriate instituționale care să crească nivelul de securitate al elevilor noștri.
În cadrul ședinței au fost evidențiate noile prevederi legislative, subsecvente Legii Învățământului Preuniversitar nr.198/ 2023, cu accent pe pregătirea examenelor naționale, asigurarea și desfășurarea în condiții optime a întregului proces instructiv – educativ pe parcursul anului școlar.
„Îmi doresc o abordare profesionistă a directorilor și a tuturor cadrelor didactice, care să îmbine laturile procesului de învățământ cu latura umană, în vederea dezvoltării armonioase și autentice a fiecărui copil în parte și a creșterii nivelului educațional din școlile botoșăneni. De asemenea, mă bazez pe o mai mare implicare a părinților elevilor în ceea ce privește viața școlii, pentru consolidarea relației școală – elev – familie”, a mai spus inspectorul general școlar.