Noul prefect al județului, liberalul Dan Nechifor, a depus astăzi jurământul

În prezența fostului prefect, a conducerii Consiliului Județean, a reprezentanților instituțiilor din subordinea MAI, a deconcentratelor, angajați ai Prefecturii, noul prefect și-a început mandatul având în fața două șiruri de alegeri, parlamentare și prezidențiale.

„Ştiu că este un mandat nu neapărat să spunem greu, ci provocator, dar vreau să spun că am avut doi ani şi şapte luni de zile în care să mă gândesc ce am greşit, ce am făcut bine, ce nu am făcut bine în cele două mandate. Au fost două mandate, cel puţin cel secund, foarte dificil. Ştiţi foarte bine pandemia, nemaivorbind de alegerile din 2016 şi 2020. Într-adevăr, alegerile din 2024, cele două tururi, prezidenţiale şi parlamentare, sunt într-o perioadă destul de dificilă, să spunem, nu neapărat la nivel naţional, dar complicată, dar sunt convins că împreună cu colegii de la Instituţia Prefectului, cu colegii mei din structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu ceilalţi colegi, inclusiv cu colegii din structurile instituţiilor deconcentrate ne vom canaliza şi vom reuşi să ne organizăm în mod exemplar. Sunt sigur că legea va prima în aceste alegeri”, a declarat Dan Nechifor.

Articolul precedentPărinții pot semna fără griji contractul educațional transmis de către unitățile de învățământ
Articolul următorDe ziua armei, sute de botoșăneni au fost alături de pompieri