USV Iași, prima universitate care va începe anul universitar 2024-2025

Cei peste 4500 de studenți ai Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași) vor începe anul universitar 2024 – 2025, luni, pe 16 septembrie 2024.
USV Iași va marca deschiderea noului an universitar printr-o ceremonie programată în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, cu începere de la ora 11:00, eveniment la care vor fi prezente oficialități locale, rectorii și prorectori ai universităților publice din Iași, directori de colegii agricole, directori de stațiuni de cercetare de profil din regiunea Nord-Est și de instituții deconcentrate județene, directori de societăți agricole de top și reprezentanți ai altor instituții partenere, alături de întreaga comunitate academică a Universității.
Performanța studenților răsplătită cu bani lăsați prin testament
În cadrul festivității de deschidere de luni, 16 septembrie, vor fi acordate premii de excelență pentru rezultate deosebite obținute de către absolvenții promoției 2024.
Două dintre cele mai importante premii oferite studenților USV Iași, prin testament, de către două personalități remarcabile ale învățământului superior agronomic vor fi acordate celor mai buni studenți pentru eforturile deosebite depuse pentru performanță. Astfel, Ana-Maria Chirilă de la Facultatea de Agricultură, specializarea Biologie, va primi premiul în valoare de 1000 euro, lăsat de către prof. univ. dr. Dr. Hc. Constantin VASILICĂ, iar Denisia Iacobuț, absolventă a aceleiași Facultăți, va primi bursa de 1000 euro, a prof. univ. dr. Petru MAGAZIN.
Ceremonia de luni îi va avea în prim-plan pe cei aproximativ 1000 de tineri aflați în primul an de studii, în total la USV Iași fiind aproximativ 4500 de studenți, la cele trei cicluri universitare.
Articolul precedentSe închide parcarea Spitalului Județean
Articolul următorAccident de muncă la Urban Serv. Cazul a intrat în atenția ITM