Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, la Muzeul Județean

Muzeul Judetean Botosani găzduiește, în perioada 12-31 octombrie 2024, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XIII-a.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 12 octombrie 2024, ora 20.00, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, cu desfășurare între orele 18.00-24.00. Cu această ocazie va fi susținut un recital de poezie (actorul Bogdan Muncaciu) și un minirecital de vioară (profesor Cezara Ariciuc și elevii), iar unii dintre artiștii participanți la Salon vor susține un atelier de creație în fața publicului vizitator (Claudia-Ionela Babii – tatuaj cu henna, Silviu Babii – pastel, Florin Grosu – caricatură, Vladimir Kato – grafică și Ioana-Gina Poleac – mozaic).
Curatorul evenimentului este Liviu Șoptelea – artist vizual și va prezenta Ana Coșereanu.
Evenimentul expozițional, organizat de Societatea Culturală „Expo-Art” Botoșani, este dedicat artistului Eugen Ispir (1909-1974), inițiatorul primei pinacoteci publice la Botoșani, multe dintre lucrările sale regăsindu-se în patrimoniul instituției muzeale botoșănene.
Expoziția, al cărei invitat de onoare este artistul român Christian Paraschiv, membru al Grupului Prolog, actualmente rezident în Paris, reunește pe simeze lucrări semnate de 152 de artiști români contemporani, din diverse zone ale țării și din străinătate, care abordează o mare varietate de teme și tehnici de realizare – pictură și grafică, sculptură, ceramică și porțelan, fotografie, arte decorative, icoană și instalație – aparținând unor școli și generații diferite.
Articolul precedent„Lider european”, competiție ce angrenează elevi din clasele IX – XII
Articolul următorTinerii absolvenți, atrași de ofertele de muncă ale polițiștilor și pompierilor