ANL-uri pentru tineri, în #Flămânzi

Ieri a avut loc sfințirea blocului ANL din Flămânzi care va fi ACASĂ pentru 24 de familii.
„Cu ocazia sfințirii, i-am avut ca invitați pe candidații județului Botoșani la Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal: Jitaru Ovidiu și Ionela Aiftincă pentru Senat, respectiv Eduard Mititelu și Buliga Luciana pentru Camera Deputaților. Ne pare rău că nu toți solicitanții au putut primi o locuință, dar invitații ne-au asigurat de susținerea lor viitoare pentru construirea altor apartamente în Flămânzi, din pozițiile ce le vor ocupa în administrația centrală, cu ajutorul votului nostru”, a transmis primarul Dan Oloeriu.
Blocul a fost realizat prin proiectul depus în anul 2020, intitulat „Locuințe pentru tineri destinate închirierii, județul Botoșani, oraș Flămânzi, str. Mihail Sturdza,” cu o valoare estimată de 5.825.900,85 lei (aproximativ 1,2 milioane de euro), finanțat de Agenția Națională a Locuinței – ANL.
Imobilul construit are 3 nivele și două scări, cu un număr de 24 apartamente, care au una și două camere. Apartamentele sunt destinate tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care au domiciliul și locul de muncă în Flămânzi, la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL. Acestea au fost închiriate persoanelor care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.
Reprezentanții Primăriei Flămânzi au precizat că după minimum un an de închiriere neîntreruptă, chiriașii au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc. Prin această investiție, primăria își dorește să vină în întâmpinarea tinerilor, pe care vrea să-i determine să rămână în localitate.
Articolul precedentCentrul Creatiei Botosani reia Festivalul – Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”
Articolul următor