Anunțul a fost făcut de către Centrul Creatiei Botoșani, care precizează că în urma dosarului depus de către #Daliana_Bejan, doamna Elena Amorțitu a devenit al cincilea TEZAUR UMAN VIU al județului Botoșani, în domeniul prelucrării fibrelor și firelor textile: in, cânepă, bumbac, lână, păr.
Născută, crescută și măritată în Corni, Elena Amorțitu a moștenit meșteșugul țesutului de la mama dumneaei, Elena Luchian, care la rândul său a învățat meșteșugul țesutului tot de la mamă.

„Așa se explică faptul că tanti Elena, ceea ce a învățat din casa părintească a făcut o viață. A țesut mult cu migală, atenție și pricepere, a țesut în mod special pentru împodobirea interiorului țărănesc. Ajunsă la vârsta de 79 de ani, își pune stativele în șură și se bucură că mai are putere să lucreze la acestea”, transmit reprezentanții Centrului Creației Botoșani.