Hram la Biserica „Vovidenia” din municipiul Botoșani

Astăzi, creștin – ortodocșii celebrează „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”
Prăznuită pe 21 noiembrie, este o sărbătoare a Luminii, aducătoare de noroc și bucurie. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Ovidenia sau Vovidenie, termen care provine din slavonă și se traduce „ceea ce se face văzută”.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului marchează momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de 3 ani, a fost adusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim.
Tradiția Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la templul Legii vechi și dăruită Domnului: Ana, cea pururea pomenită, soția lui Ioachim, care mai toată viața ei a fost stearpă, adică nu a putut naște copii, luând îndemn din cele ce s-au petrecut cu cealaltă Ana, care era și ea stearpă, mama Prorocului Samuel, se ruga, împreună cu bărbatul ei Ioachim, lui Dumnezeu, Stăpânul firii, să le dăruiască lor un copil, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui și închina lui Dumnezeu.
*imaginile sunt de la slujba de astăzi de LA Biserica Vovidenia Botosani
Articolul precedentToamnă târzie în Copălău
Articolul următorCOD GALBEN de ninsori și vânt pentru județul Botoșani