Biserica Sfântul Nicolae din Botoșani își va serba hramul pe data de 6 decembrie, iar credincioșii sunt așteptați să participe la slujbe cu prilejul constitui, Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni.
Iată programul slujbelor:
(20+) FacebookJoi, 5 decembrie
Ora 17:00 – Vecernia Mare a hramului și Litia cu sobor de preoți
Vineri, 6 decembrie
reclamă
Ora 7:30 – Utrenia
Ora 8:30 – Slujba Acatistului
Ora 9:00 – Sfânta Liturghie
Ora 10:30 – Pomenirea ctitorilor bisericii
*Biserica „Sfântul Nicolae” Botoșani a fost ridicată în plin război ruso-turc, la sfârșitul căruia, în 1812, Rusia țaristă anexează Basarabia. Din acest motiv pisania oficială sugerează dominația țaristă până la Botoșani, aproape de granița cu Imperiul Austro-Ungar. Înaintea ei, în partea dreaptă a altarului, au existat, cel puțin două biserici de lemn. Inițial biserica în formă treflată era mai mică cu șase metri, dar în 1832 s-a închis intrarea veche, s-a dărâmat zidul dinspre apus, s-a lungit interiorul cu șase metri, iar deasupra s-a înălțat turnul clopotniță. S-au adus clopote de mare valoare acustică, iar scheletul clopotelor a fost construit din lemnul de stejar din biserica veche. Lucrările au fost susținute de breslele pescarilor, brânzarilor și ciubotarilor și au fost terminate în 1875.