Într-un colț uitat de lume dar plin de suflet și credință, Lucia, o doamnă de 85 de ani din Rădăuți Prut, scrie istorie nu cu cerneală, ci cu ac și ață. Nu a avut șansa să învețe carte, dar a învățat ceva la fel de prețios – să coasă ii, să ducă mai departe moștenirea mamei și bunicii ei. Cu mâinile ei trudite de muncă, a țesut nu doar fire și modele, ci povești, vise, dragoste și credință.
Nu se plânge de nimic, doar că nu a avut parte de carte, singurul ei regret în viață. Însă ceea ce nu a putut învăța din cărți, a învățat din suflet – iar sufletul ei știe să coasă comori.
În casa ei, timpul se măsoară în fire de ață și rugăciuni. Fiecare ie cusută de mâinile sale ascunde o poveste, un vis, o bucată de istorie care nu trebuie uitată. Printre comorile ei se află ii cusute acum mai bine de 100 de ani de mama și bunica sa, păstrate ca o punte între generații. „Astea sunt averea mea”, spune cu mândrie, mângâind țesătura fină.
Pentru Lucia, cusutul nu e doar o meserie, e legătura ei cu trecutul, cu Dumnezeu, cu tot ce înseamnă suflet românesc. Coase ca să nu stea degeaba, coase ca să lase ceva în urmă, coase pentru că așa simte că trăiește.
Vă invităm să descoperiți această comoară vie în materialul realizat de echipa Vocea – Botosani.
