Programul primelor trei etape din SuperLiga României: Află când se joacă FC Botoșani – Farul

Programul primelor trei etape din SuperLiga României: Află când se joacă FC Botoșani - Farul
Programul primelor trei etape din SuperLiga României: Află când se joacă FC Botoșani - Farul

Cu mai puțin de două săptămâni înaintea debutului stagiunii 2025–2026 din SuperLiga României, Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul oficial al primelor trei etape.

FC Botoșani va juca în prima rundă pe teren propriu, luni, 14 iulie, de la ora 19:00, împotriva celor de la Farul Constanța. Din acest sezon, echipa constănțeană nu mai este antrenată de Gheorghe Hagi, care a ales să se retragă din funcția tehnică. Conducerea clubului i-a încredințat banca tehnică lui Ianis Zicu, antrenorul care a reușit o promovare spectaculoasă cu Metaloglobus în Liga 1.

În etapa a doua, botoșănenii vor evolua în deplasare, la București, împotriva formației Dinamo. Partida este programată pentru luni, 21 iulie, ora 21:30. În sezonul trecut, cele două confruntări directe s-au încheiat la egalitate: 2-2 pe stadionul „Arcul de Triumf” și 1-1 pe stadionul „Municipal” din Botoșani.

Runda a treia aduce din nou un meci pe teren propriu pentru FC Botoșani, care va întâlni luni, 28 iulie, de la ora 19:00, echipa Unirea Slobozia – formație care s-a salvat de la retrogradare după barajul câștigat în fața celor de la FC Voluntari.

FCSB, campioana en-titre, va începe sezonul pe Arena Națională, sâmbătă, 12 iulie, de la ora 21:30, contra echipei FC Hermannstadt.

Primul derby al sezonului, FC Rapid – CFR 1907 Cluj, este programat duminică, 20 iulie, de la ora 21:30, în etapa a doua.

Antrenorul Leo Grozavu speră ca în noul sezon, FC Botoșani să nu mai treacă prin emoțiile din campionatul 2024/2025
Antrenorul Leo Grozavu speră ca în noul sezon, FC Botoșani să nu mai treacă prin emoțiile din campionatul 2024/2025

SuperLiga României – Programul primelor trei etape. 

ETAPA 1

Vineri, 11 iulie

Ora 18.30 Metaloglobus București – Universitatea Cluj
Ora 21.30 FC Argeș – FC Rapid

Sâmbătă, 12 iulie

Ora 18.30 UTA Arad – Universitatea Craiova
Ora 21.30 FCSB – FC Hermannstadt

Duminică, 13 iulie

Ora 18.30 Oțelul Galați – Petrolul Ploiești
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Unirea Slobozia

Luni, 14 iulie

Ora 19.00 FC Botoșani – Farul Constanța
Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo


ETAPA 2

Vineri, 18 iulie

Ora 18.30 FC Hermannstadt – Metaloglobus București
Ora 21.30: Universitatea Craiova – FC Argeș

Sâmbăta, 19 iulie

Ora 18.30 Universitatea Cluj – UTA Arad
Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FCSB

Duminică, 20 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – Oțelul Galați
Ora 21.30 FC Rapid – CFR 1907 Cluj

Luni, 21 iulie

Ora 19.00 Unirea Slobozia – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 21.30 Dinamo – FC Botoșani


ETAPA 3

Vineri, 25 iulie

Ora 18.30 Metaloglobus București – Petrolul Ploiești
Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Rapid

Sâmbăta, 26 iulie

Ora 18.30 UTA Arad – FC Hermannstadt
Ora 21.30: FCSB – Farul Constanța

Duminică, 27 iulie

Ora 18.30 CFR 1907 Cluj – FC Argeș
Ora 21.30 Oțelul Galați – Dinamo

Luni, 28 iulie

Ora 19.00 FC Botoșani – Unirea Slobozia
Ora 21.30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj

Toate partidele stagiunii 2025/2026 din SuperLiga României vor fi transmise în direct pe PRIMA Sport și DIGI Sport.

Articolul precedentBufetul Verii la Rediu hotel & restaurant a fost astăzi o adevărată sărbătoare a gusturilor!
Articolul următorCând dirijorii se duelează, nu poate ieși decât un concert spectaculos