ÎNFRÂNGERE

Viktoria Plzeň – FC Botoșani 2–0
FC Botoșani a încheiat cantonamentul din Austria cu o înfrângere, cedând în fața Viktoriei Plzeň, scor 0–2. Adversarul a fost cel mai valoros întâlnit în această vară – vicecampioana Cehiei, cu prezențe constante în cupele europene.
Trăgând linie, bilanțul echipei antrenate de Leo Grozavu în această perioadă a fost unul negativ: trei înfrângeri, în fața echipelor Jablonec (1-5), Metalist 1925 (0-2) și Viktoria Plzeň (0–2), o singură victorie, obținută în fața celor de la SVG Reichenau, din liga a III-a austriacă, și un total de doar 3 goluri marcate.
Sperăm ca în meciurile oficiale FC Botoșani să se descurce mai bine și să arate un fotbal mai consistent. Până la startul sezonului 2025/2026 din Superliga, programat pentru luni, 14 iulie, mai sunt doar câteva zile, timp în care echipa se pregătește pentru întâlnirea cu Farul Constanța, pe Stadionul „Municipal”
Articolul precedentS.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani
Articolul următorRăsărit de soare peste Botoșani, într-o zi de vară ce se anunță toridă