Potrivit bilanțului Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani din prima jumătate a anului, în perioada 21 mai -15 iunie, a fost desfășurat o amplă activitate de control care a vizat domeniile care nu fiscalizează veniturile.
Au fost verificate saloanele de înfrumusețare, service-urile auto, stații de spălare de tip self wash și alți agenți economici din județ, în total un număr de 157 de locații, cu scopul de a identifica neregulile și de a încuraja respectarea legislației în vigoare.
„Este important ca toți operatorii economici să funcționeze într-un cadru legal și corect, pentru a asigura un climat concurențial sănătos și pentru a proteja interesele consumatorilor”, au transmis reprezentanții IPJ.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate sancțiuni în valoare de 400.000 de lei și au fost confiscați peste 23.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.



