Federovici a ridicat în Senat problema Nova Apaserv solicitând finanțare pentru viitoarele investiții ale societății.
”Apa potabilă și serviciile de canalizare nu sunt un lux, ci o necesitate. Din păcate, proiectul depus de operatorul regional, atât de așteptat de botoșăneni, se află de prea mult timp în evaluare. Oamenii au nevoie de certitudini, nu de amânări.
Este vital pentru județul Botoșani ca acest proiect să fie semnat cât mai repede. Vorbim despre o investiție de interes public major, care poate schimba în bine viața a zeci de mii de botoșăneni și care, din păcate, stă blocată în evaluare la MIPE de ani de zile”, a spus senatoarea în intervenția sa.
Mai precis, senatoarea PSD Doina Federovici a cerut deblocarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, cu o valoare de aproximativ 150 de milioane de euro.
