Peste 40 de permise reținute de polițiști în weekendul care a trecut

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Astfel, au fost organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
Polițiștii care s-au aflat în teren au constatat peste 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 300.000 de lei și au fost reținute 46 de permise de conducere și 37 de certificate de înmatriculare.
Totodată, un bărbat a fost reținut pentru conducere sub influența alcoolului.
Articolul precedentAtenție la vinul aflat în proces de fermentare – recomandări de la pompieri pentru evitarea unor tragedii
Articolul următorO grămadă de sancțiuni pentru posesorii de trotinete și biciclete