Botoșănenii vin să se închine la racla sfintei, acolo unde se află o bucățică din veșmânt, cerându-i ajutorul și mijlocirea în necazuri, boli și încercări.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea Moldovei, dar și a tuturor celor care o cheamă cu credință sinceră.

Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei. După ce i-au murit părinţii, toată partea de avere care i se cuvenea a dăruit-o nevoiaşi- lor, alegând calea monahismului şi retragerea din lume.