Accident la Huțani

Accident la Huțani
În eveniment au fost implicate un autoturism și un camion.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.
Un bărbat și o femeie, ambii din autoturism, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Articolul precedentTârgul de Toamnă organizat de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” a încântat privirile nu doar prin diversitatea produselor oferite spre vânzare, ci și prin seninătatea de pe chipurile copiilor care și-au luat meseria în serios.
Articolul următorUn autoturism parcat în curtea unui liceu din municipiul Dorohoi a luat foc