Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional ca bolnavii de cancer să poată primi, la cerere, 100% din banii acumulaţi în fonduri private de pensii.
AUR a decis să voteze „împotrivă” în timp ce POT s-a abținut. S-au înregistrat 178 de voturi ”pentru”, 64 de voturi împotrivă şi 22 abţineri.
Bolnavul cu afecţiuni oncologice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare, poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică.
Opţiunea este prevăzută în contractul de plată.
