Peste 60 de copii, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, în urma unui incendiu, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din municipiul Botoșani 


Este vorba despre un exercițiu al pompierilor iar, potrivit scenariului, un incendiu izbucnit în incinta unității de învățământ, cu degajări mari de fum, a alertat cadrele didactice și preșcolarii, care au simulat toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment.
Însoțiți de cadrele didactice, copiii au ieșit din sălile de clasă în momentul în care au auzit alarma și s-au îndreptat spre locul de adunare.
Prezenți la activitate, specialiștii Inspecției de Prevenire le-au transmis preșcolarilor următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
Persoanele responsabile în domeniul situațiilor de urgență, la nivelul grădiniței, au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.
Activitatea a fost organizată la cererea unității de învățământ, în cadrul programului național „Școala Altfel”.












