Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat de 56 ani, cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism înmatricular în Lituania dar care figura radiat din circulație de către autoritățile de acolo.
Polițiștii au avut suspiciuni cu privire la faptul că autoturismul este radiat din circulație, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare în bazele de date specifice. Astfel, au stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație de către autoritățile din Lituania.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
