Uncategorized Reforma pensiilor magistraților și aprobarea în Parlament a Strategiei Naționale de Apărare

Reforma pensiilor magistraților și aprobarea în Parlament a Strategiei Naționale de Apărare

Reforma pensiilor magistraților și aprobarea în Parlament a Strategiei Naționale de Apărare sunt două dintre problemele majore care frământă acum societatea românească și care trebuie rezolvate, spune senatorul botoșănean, Ovidiu Jitaru. Acesta a explicat, pe larg, pe pagina sa de socializare punctul de vedere al liberalilor pe aceste două puncte
„Prima se referă la reforma pensiilor magistraților, reformă pe care toată lumea, mai puțin magistrații, o dorește.
PNL consideră că avizul CSM reprezintă un pas esențial pentru a respecta calendarul agreat cu Comisia Europeană și pentru a finaliza reforma pensiilor magistraților. Nu ne permitem să pierdem bani pentru că o castă nu dorește alinierea cu restul populației și cu realitatea economică a țării.
Calendarul este strâns, dar nu imposibil și, de aceea, este important ca avizul CSM să vină cât mai curând, astfel încât Guvernul, condus de prim-ministrul Ilie Bolojan, să își poată angaja răspunderea în termenul propus. Avem încredere că CSM va trata proiectul cu responsabilitate și că va fi posibil ca România să finalizeze reforma așa cum prevăd angajamentele asumate în PNRR.
Ceea ce contează pentru Comisia Europeană nu este doar data, ci și substanța schimbării, mai precis eliminarea privilegiilor și asigurarea echității în sistem. PNL susține o reformă corectă: plafonul pensiilor, principiul sustenabilității și perioada de tranziție sunt elemente de echilibru între drepturile magistraților și interesul public.
Miza reală este să avem o legislație care rezolvă pentru totdeauna problema inechităților din sistem și să blocheze menținerea privilegiilor doar pentru o anumită categorie profesională. Vrem un dialog corect și calificat cu magistrații, iar avizul CSM este parte din acest dialog.
Oricum ar fi, reforma trebuie dusă la capăt, pentru că este cerută atât de societate, în primul rând, cât și de Comisia Europeană.
O a doua problemă stringentă se referă la Strategia Națională de Apărare, care tocmai a fost aprobată în Parlament.
Noi, liberalii, susținem ferm Strategia Națională de Apărare. Este un document defensiv, preventiv și indispensabil pentru protejarea României în actualul context regional. Nu este vorba de un exercițiu politic, este vorba de un instrument de securitate, cu obiective clare de prevenție, de întărire a protecției și de modernizare a capacității de apărare și răspuns. Ce poate fi mai important decât siguranța și protecția cetățenilor țării?
Rusia este identificată clar ca principal factor de destabilizare în regiune și, de aceea, PNL susține întărirea Flancului Estic, în cooperare cu aliații. De asemenea, România are nevoie de mecanisme moderne pentru a combate războiul hibrid: dezinformare, propaganda rusă, atacuri cibernetice. Strategia pune pentru prima dată aceste amenințări în centrul politicilor de securitate, inclusiv prin consultări cu președintele Nicușor Dan.
Dorim consolidarea capacității comunităților de a face față provocărilor și amenințărilor, asigurându-ne că toate măsurile sunt bine coordonate.
Parteneriatele strategice cu SUA, UE și NATO sunt coloana vertebrală a securității României, iar PNL susține dezvoltarea, în continuare, a cooperării militare și diplomatice cu aliații noștri. Investițiile în Apărare sunt investiții în siguranța cetățeanului. Programul SAFE, în cadrul căruia România beneficiază de sume mari de bani, duce la dezvoltarea industriei naționale de apărare și nu numai și, astfel, la noi locuri de muncă, capacități noi și independență strategică”.
Exit mobile version