Poetul Nichita Danilov a fost desemnat laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2025, cea mai importantă distincție pentru poezie românească la nivel național.
Premiul a fost acordat în cadrul Galei organizate la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, chiar pe 15 ianuarie, ziua nașterii marelui poet botoșănean.
Nichita Danilov, originar din Climăuți, județul Suceava, este un poet de seamă al literaturii contemporane românești, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European, cu numeroase volume publicate și opere traduse în străinătate.
Câștigătorul obține astfel și titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani, distincția având o valoare brută de 40.000 de lei.
Nominalizații pentru ediția din acest an au fost mai mulți poeți importanți, printre care Matei Vișniec, Marian Drăghici, Arcadie Suceveanu, Doina Uricariu, Călin Vlasie și George Vulturescu.
