Autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion care derapase și ajunsese de-a curmezișul carosabilului.
În mașină se mai aflau un bărbat și fetița de 5 ani. Ambii au fost scoși dintre fiarele contorsionate de către pompieri și transportați de urgență la spital, în stare gravă.
Din primele cercetări reiese că autocamionul a derapat, a lovit glisiera metalică de pe marginea drumului și a blocat șoseaua. Șoferița, deși circula regulamentar, nu a mai avut timp să evite impactul.
Conducătorul camionului nu a fost rănit și nu a necesitat îngrijiri medicale. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.
Pe paginile de socializare curg mesajele la adresa ei, unul dintre ele fiind scris de preoteasa de la Parohia Pacea, cea care îi știa greutățile vieții 
„Nu pot să cred… Corina a murit…și scumpa ei fetiță se zbate între viață și moarte.
Pe Corina am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, în timpul unei vizite într-un centru social din Botoșani. Mi-a atras atenția frumusețea ei și chipul ei luminos… însă sufletul ei de copil, de adolescent, era încercat de multe lupte și greutăți.
Mi-a spus șoptit că își dorește mult să stea de vorbă cu un preot… Printre uși, mi-a dat numărul ei de telefon și am contactat-o ulterior. S-a întâlnit cu soțul meu, care este preot, și astfel am păstrat legătura. Am vizitat-o la centrul social unde a crescut de mică, după ce familia a abandonat-o, apoi ne-am reîntâlnit în Italia, iar ultima dată la Biserica Pacea din Botoșani.
A avut o viață grea, dar a continuat să lupte, să zâmbească, să se ridice…
Și-a dorit să clădească pentru fetița ei tot ceea ce ea nu a avut și, mai ales, să o înconjoare cu toată dragostea ei.
Am vizitat-o în Italia, unde muncea și unde ne-a găzduit cu multă dragoste, căldură și ospitalitate.
Am plecat de acolo cu mașina încărcată la maximum cu hăinuțe și jucării pentru copiii nevoiași.
De fiecare dată când venea în România pentru a-și vizita colegii de la Centrul din Pomârla și pe „mama” — una dintre îngrijitoarele pe care o considera mama ei — plătea o mașină ( când nu avea mașina ei) doar pentru a veni la noi la biserică, în Botoșani, la Sfânta Liturghie, și pentru a ne revedea cu bucurie. Întotdeauna îmi aducea flori.
Nu conta că era frig sau caniculă ori că fetița ei era foarte mică; ea nu uita niciodată, chiar și în vizitele scurte făcute în România, să treacă pe la noi și să ne îmbrățișeze.
Ultima dată a venit din Italia cu fetița și cu mașina plină de ajutoare pentru cei nevoiași, cu un buchet frumos de flori pentru mine și cu daruri pentru copiii mei.
Avea pachete chiar și pe bancheta din spate. Am întrebat-o: „Cum ai reușit să vii cu mașina atât de încărcată tocmai din Italia, să conduci singură atâta drum și cu un copil mic după tine?”. Mi-a răspuns: „Eu nu uit niciodată că ați fost lângă mine atunci când am avut nevoie. Acum mă bucur să pot bucura și eu pe alții. Slavă lui Dumnezeu, FETIȚA MEA ARE TOT CE ÎȘI DOREȘTE ȘI ÎMI DORESC CA ȘI ALȚI COPII SĂ FIE FERICIȚI.”
Urma să ne revedem în curând, doar că drumul ei Italia – România, a fost ultimul drum…nu a mai reușit să ajungă ” acasă”, bucuroasă cu fetița ei pentru a-i revedea pe cei dragi, ci au plecat spre cele veșnice…
Drum lin spre ceruri, dragă Corina, suflet luminos, încercat, blând și bun!
Vă rog mult să o pomeniți în rugăciunile dumneavoastră pe Corina”
