Modificare oră de disputare – FC Botoșani vs. Oțelul Galați
Liga Profesionistă de Fotbal, împreună cu EAD, deținătorul drepturilor TV, au decis modificarea orei de disputare a partidei FC Botoșani – Oțelul Galați, meci din cadrul etapei a 24-a din SuperLigă.
Meciul se va juca luni, 2 februarie, însă de la ora 18:30, și nu de la 20:00, așa cum fusese programat inițial.
Decizia a fost luată în contextul prognozei meteo care anunță temperaturi foarte scăzute la începutul săptămânii viitoare în zona Moldovei, măsura având ca scop protejarea tuturor celor implicați: jucători, staff-uri, oficiali, organizatori și suporteri.
