Politică Eduard Mititelu: „Vești bune din Parlament!”

Eduard Mititelu: „Vești bune din Parlament!”

„Vești bune din Parlament!
Proiectul de lege pe care l-am inițiat împreună cu senatorul Ovidiu Jitaru a primit un vot favorabil din partea Comisiei juridice și a Comisiei pentru administrație publică.
Proiectul urmărește, în mod concret, clarificarea posibilității de desfășurare a ședințelor consiliilor locale și județene în format hibrid, nu doar exclusiv online sau exclusiv fizic, adaptând astfel administrația publică la realitățile actuale.
De asemenea, proiectul reglementează termenul de validare a mandatelor supleanților din consiliile locale, eliminând ambiguități și blocaje administrative.
Acest rezultat reprezintă un pas important pentru o administrație publică mai eficientă și mai aproape de cetățeni.
Inițiativa legislativă urmează să fie înscrisă pe ordinea de zi a plenului Senatului, unde va fi dezbătută și supusă votului.
Mulțumesc tuturor celor care au susținut acest demers legislativ. Mergem mai departe!”
Exit mobile version