Condamnare mare pentru un fost polițist din Botoșani, găsit vinovat pentru corupție
Un fost agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani a fost condamnat de Tribunalul Botoșani la 8 ani și 2 luni de închisoare cu executare, după ce instanța l-a găsit vinovat de luare de mită, abuz în serviciu și divulgare de informații nepublice.
Potrivit hotărârii, pedeapsa principală, de 4 ani, a fost aplicată pentru luare de mită, la care s-au adăugat alte condamnări pentru abuz în serviciu, cuprinse între 2 ani și 2 ani și 8 luni, precum și 4 luni pentru divulgarea de informații care nu erau destinate publicității. Pedepsele au fost contopite, rezultând condamnarea finală.
Anchetatorii au stabilit că fostul polițist ar fi acceptat promisiunea unei sume de bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile într-un dosar de furt. De asemenea, acesta ar fi transmis informații confidențiale din anchete aflate în desfășurare către persoane neautorizate, inclusiv către un jurnalist local, date care ulterior au fost făcute publice.
În cursul cercetărilor au fost efectuate percheziții de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție, iar în dosar mai sunt vizate și alte persoane pentru fapte de dare de mită și complicitate.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.


