Legea care schimbă pensiile speciale ale magistraților a trecut de Curtea Constituțională a României, după cinci amânări și un vot foarte strâns: 5 la 4. Asta înseamnă că proiectul merge acum la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.
Legea a fost contestată de Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de judecătoarea Lia Savonea. ÎCCJ a susținut că modificările afectează independența justiției și că încalcă standarde europene. Judecătorii CCR nu au fost însă de acord și au decis că legea este constituțională.
Pe scurt, ce se schimbă?
Vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat până la 65 de ani, într-o perioadă de tranziție de 15 ani. În plus, pensia nu va mai fi 80% din ultimul salariu brut, ca acum, ci va fi calculată diferit și va fi mai mică – cel mult 70% din ultimul salariu net.
Proiectul a fost asumat în Parlament de premierul Ilie Bolojan și este a doua încercare de reformă, după ce prima variantă a fost respinsă de CCR în toamnă. Următorul pas: promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial.



