Asigurare falsă prezentată drept autentică la controlul de frontieră la Rădăuți-Prut
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean, în vârstă de 52 ani, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare ce s-a dovedit a fi falsă, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța.
Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră, pe lângă documentele de călătorie, o poliță de asigurare similară celor emise de autoritățile franceze. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a achiziționat autoturismul cu tot cu asigurare fără a avea cunoștință că aceasta este falsă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
