Cod galben de inundații, valabil până mâine la ora 12:00, pentru râurile Jijia, Miletin, Sitna și Bahlui, vizând bazinul superior al Jijiei, precum și afluenții din bazinul mijlociu și inferior.
Potrivit specialiștilor, fenomenele hidrologice periculoase sunt așteptate să se manifeste cu o probabilitate și o intensitate mai ridicate mâine, în intervalul orar 06:00–12:00, în special pe unele râuri din bazinul hidrografic al Miletinului, afluent al Jijiei.
Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENȚIE”.



